Un botosanean anchetat intr-unul din cele mai mediatizate dosare de trafic de persoane din judet a murit luni seara intr-un tragic accident de circulatie.
Totul s-a intamplat luni seara, dupa ora 18.00, cand Mihaita Elisei, de 46 de ani, se îndrepta cu masina personala, un Mercedes, dinspre Botosani spre Iasi. Înainte de a ajunge la Cotnari, la iesirea din comuna Ceplenita, de pe un drum lateral i-a iesit în cale o caruta condusa de Gheorghe C., de 23 de ani, din localitate. Carutasul nu a acordat prioritate autoturismului, soferul botosanean incercand din rasputeri sa evite impactul. Manevra i-a reusit doar in parte, potrivit unor martori, oistea de la caruta trecand prin parbriz si decapitandu-l. "Accidentul a avut loc pe fondul neacordarii de prioritate de catre o caruta. În urma impactului, soferul a pierdut controlul volanului si a intrat în malul pârâului Buhalnicioara. S-a stabilit ca acesta nu purta centura de siguranta”, a precizat inspectorul principal Virginia Pralea, purtator de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Iasi.
Politistii de la Hârlau, ajunsi primii la fata locului, continua verificarile pentru stabilirea cauzelor accidentului. "Din primele cercetari se pare ca vina apartine carutasului care a iesit de pe un drum secundar. Vom dispune o expertiza tehnica pentru a stabili daca masina prezenta defectiuni sau daca soferul circula cu viteza mult mai mare decât cea admisa. Nu putem preciza exact daca el a fost decapitat la impactul cu caruta sau în momentul în care Mercedesul s-a izbit în mal”, a precizat agentul principal Vasile Andronic, din cadrul Politiei Rutiere Hârlau.

Soferul era cercetat pentru trafic de persoane


Cunoscut sub porecla Misu Banditu’, Mihaita Elisei era cercetat pentru trafic de persoane intr-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Botosani. Pe 19 septembrie 2006, in urma unor descinderi organizate de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, el a fost arestat preventiv alaturi de alti cinci botosaneni si trei barbati din Medgidia (Constanta). Potrivit anchetatorilor, el ar fi facut parte dintr-o retea internationala de trafic de persoane formata din cetateni romani si olandezi, care a actionat intre anii 2001 - 2003, pe filiera Botosani - Constanta - Amsterdam. Victimele retelei, care au fost in principal tinere din Botosani, au fost racolate sub promisiunea unor locuri de munca in Olanda, dar odata ajunse aici acestea ar fi fost obligate sa se prostitueze. Trimis in judecata, Mihaita Elisei a fost pus in libertate in vara acestui an, insa magistratii nu au pronuntat nicio solutie in acest caz.



comments Adauga comentariu   addto Adauga legatura la...  recommend Trimite unui prieten   report Ingroapa

Comentarii Cine a votat Similare